Microsoft vrea 15 USD pentru fiecare smartphone cu Android vandut

Posted on Iulie 8, 2011. Filed under: Internet, Telefonie | Etichete:, , , , , , |

Până la urmă asta e piaţa patentelor: acum câteva săptămâni Microsoft a fost forţată să plătească o sumă imensă companiei i4i pentru încălcarea unui patent. Roata se învârte şi acum a venit rândul Microsoft să ceară despăgubiri: 15 USD pentru fiecare smartphone Android vândut de Samsung – cel puţin aşa zice Reuters.

În primăvară un acord similar s-a încheiat cu HTC prin care taiwanezii plătesc către Microsoft o anumită sumă (5 USD poate?!) pentru fiecare smartphone Android vândut.

Dacă ne gândim că deja sau vândut 3 milioane de modele Samsung Galaxy S II, 15 USD pentru fiecare e o sumă care vine de minune în buzunarul Microsoft.

Patentele aflate în dispută sunt destul de multe printre care şi experienţa de utilizare, sincronizări, notificări etc. Android are în componenţă Linux şi vizavi de el Microsoft a spus că încalcă mai multe patente.

Cheia întregii dispute nu cred că e legată strict de sumele de bani ci mai degrabă de angajamentele pe care companiile cu care Microsoft a ajuns la un acord de licenţiere şi le-au luat faţă de compania americană: HTC şi Samsung domină piaţa de smartphone-uri Android şi … Windows Phone 7. O alianţă cu cei mai mari doi producători nu poate decât să fie benefică pentru Microsoft.

Să vedem în toamnă cât de puternice sunt acordurile: le vom numără în modele de aparate lansate de fiecare parte!

Sursa: http://www.chip.ro

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

2 Răspunsuri to “Microsoft vrea 15 USD pentru fiecare smartphone cu Android vandut”

RSS Feed for Stiri despre IT Comments RSS Feed

[…] aplicatii depuse pe 16 iunie la Oficiul pentru Patente si Marci Inregistrate din Statele Unite, Microsoft doreste patentarea unui dispozitiv mobil dual-screen cu display-uri detasabile, demn de filmele […]

[…] SMS, fie prin apel vocal generat automat, fie prin aplicatia mobila Google Authenticator de pe Android, BlackBerry, iPhone, iPod touch sau iPad. Pentru cei care nu doresc sa introduca acest cod de […]


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: