Hackerii de la Anonymous şi LulzSec s-au unit şi au atacat Apple

Posted on Iulie 4, 2011. Filed under: Internet, Securitate Online | Etichete:, , , , , , |

Un grup de hackeri, format din membrii grupului Anonymous şi ce a rămas din grupul LulzSec, a postat, duminică, pe Internet un document despre care susţine că ar conţine nume de utilizatori şi parole de pe un server al companiei Apple, informează Wall Street Journal.

Acesta este cel mai recent atac informatic dintr-o serie care a compromis securitatea mai multor companii multinaţionale sau a unor agenţii de stat americane.

Campania pornită de noul grup de hackeri se numeşte „AntiSec” , iar prima acţiune a fost reprezentată de postarea pe Twitter a unui document care conţine un link către un server Apple, împreună cu 26 de nume de utilizatori şi parole administrative.

Hackerii au afirmat, tot prin intermediul Twitter, că au reuşit să treacă de securitatea Apple folosindu-se de un defect de software. „Nu vă îngrijoraţi, avem treabă în altă parte” au spus hackerii.

Atacul cibernetic face parte dintr-un şir de atacuri care se desfăşoară de mai multe luni, care au afectat corproraţii ca Sony, AT&T, sau instituţii de stat ca Senatul Statelor Unite sau CIA.

Sursa: http://www.antena3.ro

Anunțuri

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Un răspuns to “Hackerii de la Anonymous şi LulzSec s-au unit şi au atacat Apple”

RSS Feed for Stiri despre IT Comments RSS Feed

[…] suspectat de implicare în ancheta internaţională privind activităţile grupurilor de hackeri Anonymous şi LulzSec, folosind online pseudonimul Topiary”, precizează Scotland […]


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: