Ce caută Google în România

Posted on Decembrie 13, 2010. Filed under: Internet | Etichete:, , , |

Imagini detaliate pe 6.000 kilometri de şosele şi străzi sunt disponibile de ieri prin sistemul Street View.
 

Google a lansat, marţi, serviciul Street View, care permite utilizatorilor să vizualizeze imagini panoramice cu străzile din opt oraşe din România, staţiunile de la Valea Prahovei şi de pe Litoral şi câteva drumuri naţionale importante. Pe lângă staţiunile menţionate, Street View acoperă oraşele Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu şi Constanţa, precum şi DN1 până la Tg.Mureş, Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Deva până la Brad, autostrada A2, drumurile naţionale Ploieşti-Buzău, Bucureşti-Urziceni-Buzău şi Braşov-Sf.Gheorghe-Piatra Neamţ. România este a 27-a ţară în care sunt disponibile imagini panoramice de 360 de grade prin Street View, fiind a doua ţară în regiune după Cehia unde este oferit acest serviciu. Street View acoperă străzi cu o lungime totală de peste 6.000 de kilometri.

Cum funcţionează?

Produsul oferă imagini la nivel stradal ce pot fi accesate din Google Maps (http://maps.google.ro), prin mutarea unei pictograme portocalii situate deasupra riglei de zoom pe zona ce urmează a fi vizualizată. Imaginile-cadru au fost captate în ultimii doi ani de către vehicule dotate special şi au fost folosite la alcătuirea a câte unei imagini panoramice cu ajutorul softurilor specializate. Street View prezintă doar imagini din zone publice, iar pentru respectarea intimităţii au fost editate numerele de înmatriculare ale vehiculelor şi chipurile oamenilor. În măsura în care un utilizator este deranjat de anumite imagini poate cere retragerea acestora, folosind o opţiune furnizată de Google Street View. Produsul permite editarea liberă a imaginilor în sensul că pot fi adăugate fotografii ale unor locuri, similar cu sistemul Panoramio din Google Earth.

 

„Vrem să punem la dispoziţie companiilor uneltele potrivite pentru a se face cunoscute prin intermediul internetului. (…) În România 20% din companii sunt promovate on-line. Noi sperăm să creştem acest procent în viitorul apropiat la 30%”, a declarat într-o conferinţă de presă Dan Bulucea, şeful biroului local al companiei.

Potrivit acestuia, sistemul Street View nu aduce venituri suplimentare companiei Google, fiind menit doar să crească popularitatea serviciilor de internet pe piaţa românească. În funcţie de interesul faţă de acest serviciu, gradul de acoperire al Street View în România va creşte, a spus Bulucea. Ieri, în prima zi de la lansarea Street View, două companii româneşti, respectiv magazinuldecase.ro şi infoturism.ro s-au arătat interesate de acest serviciu, promiţând că zilele următoare clienţii lor vor avea posibilitatea vizualizării pe sit-urile lor a proprietăţilor imobiliare de vânzare şi, respectiv, a unităţilor de cazare unde sunt oferite produse turistice. Google România are deocamdată doar doi angajaţi în Bucureşti care colaborează cu ceilalţi specialişti de la centrul Google din Zurich, din Elveţia. Oficialii companiei americane apreciază că, la finele anului viitor, numărul angajaţilor din România va creşte până la opt, în sectoarele de vânzări şi marketing .sursa: romanialibera.ro

 

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Un răspuns to “Ce caută Google în România”

RSS Feed for Stiri despre IT Comments RSS Feed

Am parcurs acest post al tau si imi place ceea ce am citit. Continua tot asa. *^*


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: